Grossglockner, acoperișul Austriei
Salutare!
În luna iulie vom încerca, dacă vremea și vremurile ne vor permite să atingem acoperișul Austriei, vârful Grossglockner (3798m).
În drumul nostru spre varf o să străbatem pajisti alpine pline de marmote, o să țopăim peste lespezi mari (peisaj asemănător cu Retezatul), o să urcăm pe via ferrate și o să traversăm partea superioară a celui mai mare ghețar din Austria, Pasterze.
Urcarea dinaintea cabanei Johann Hutte (3454 m) poate fi asemănată cu o porțiune a Pietrei Craiului.
Partea cea mai tehnică este cea cuprinsă între cabană și vârf, unde efortul va fi pe măsură, dar peisajele îți vor tăia răsuflarea într-un mod plăcut! ;)
Locație
Vârful Grossglockner (3798 m), Alpi, Austria
Perioada
26 Iulie - 1 August 2025
Cost
De la 350 Euro/persoană (trei persoane înscrise)
De la 450 Euro/persoană (două persoane înscrise)
Grup
Maxim 4 persoane (3 participanți + ghidul)
Echipament
Bluză de corp sintetică/lână merinos
Haină impermeabilă tip GoreTex,
Bluză tip PolarTec
Mănuși și supramănuși
Căciulă
Pantaloni de corp
Pantaloni tip GoreTex
Șosete de schimb
Echipament tehnic
Cască, ham, carabinieră, lonja via ferrata, frontală.
Colțari, piolet de tură
Rucsac maxim 45 L
Bocanci impermeabili cu talpă aderentă, parazăpezi
Ochelari de soare
Trusă de prim ajutor care să conțină și cremă de soare cu factor ridicat.
Programul pe scurt
Ziua 1 - București - Budapesta.
Cazare lângă Budapesta.
Ziua 2 - Budapesta - Heiligenblut.
Campare în Heiligenblut.
Ziua 3 - Program liber în Heiligenblut.
Vizitarea micului oraș, aranjarea echipamentului și pregătirea rucsacului.
Campare în Heiligenblut.
Ziua 4 - Vom urca cu mașina pe Alpenstrasse până la Glocknerhaus.
Aici vom parca și vom continua pe traseul: Glocknerhaus - Salmhutte (2644 m) - Johann Hutte (3454 m).
Vom înnopta la cabana Johann.
Ziua 5 - Ziua vârfului
Johann Hutte (3454 m) - Kleinglockner - Grossglockner (3798 m) - Joahann Hutte - Heiligenblut.
Vom campa în Heiligenblut
Ziua 6 - Heiligenblut - Timișoara
Ziua 7 - Timișoara - București
Cerințe
Pregatire fizică mult peste nivelul mediu.
Stăpânirea tehnicii de escaladă (filare, asigurare, rapel, noduri...)
Cunoașterea echipamentului și a tehnicii alpine!
Deplasarea și cățărarea cu ajutorul colțarilor și pioleților pe ghețar.
Deplasarea în coardă pe ghețar.
Acordul meu din punct de vedere al pregătirii fizice și tehnice.
Acordul medicului specialist (act în care va fi specificat că sunteți apt din punct de vedere medical pentru participarea la evenimentul respectiv).
Asigurarea medicală obligatorie (Recomand Austrian Alpine Club - https://aacuk.org.uk/)